În joia din a şasea săptămână după Paşti creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului, numită în popor – Ispas. La 40 de zile de la Înviere, Iisus se înalţă la cer după ce s-a arătat în câteva rânduri ucenicilor săi.

În tradiţia populară zilele acestea au o încărcătură specială, chiar magică. În ziua de dinainte de Ispas, care mai e numită şi Ajunul de Ispas, sau Moşii de Ispas, Bălţatele sau Pestriţele, nu se lucrează decât jumătate de zi. Cei ce muncesc toată ziua le bate piatra holdele şi sunt pociţi ei sau copii lor.

Pentru paza casei şi a familiei de strigoi, se taie leuştean şi se atârna la porţi şi la ferestre, iar femeile adună plante de leac. Noaptea înfloreşte feriga şi alunul, care sunt bune de farmece de dragoste. În aceasta zi de Bălţate sau Pestriţe se ţine post că e rău de lupi sau alţi prădători.

În ziua de Ispas, credincioşii se încing cu foi de nuc la brâu, pentru că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în cer. La Ispas, vitele se bat cu leuştean, ca să se îngraşe. Nu se dă foc şi sare din casă, iar tot ce se seamănă după această zi nu mai rodeşte.

În ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum.

Ciobanii primesc un caş şi uneori un miel. Încep să se taie miei. Oameni sunt veseli şi se bat cu leuştean pe care îl ţin la brâu pentru a fi feriţi de strigoi. Se saluta cu „Hristos s-a înălţat!“ şi se răspunde cu „Adevărat s-a înălţat!“.

Conform credinţei populare, Ispas este personajul mitic care a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la Domnul. Este văzut ca un om vesel de aceea in ziua de Ispas trebuie sa fie bucurie şi veselie. Gospodinele gătesc bucate ca la Paşte – ouă roşii