Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Umbra lui Mircea la DGASPC

Publicat in Actualitatea prahoveană, miercuri 12 iunie 2013 ·

Orice telespectator dotat cu o minimă cultură politico-mediatică scuipă-n sân şi se cruceşte cu ambele mâini când asistă la execuţiile Antenei 3 asupra până-acum-blajinilor-pesedişti, în special a celor de la Prahova.

În ultimii ani, atât de dulce a fost traiul pe meleagurile prahovene încât nici musca nu le-a bâzâit ciutacilor şi gâzilor niscaiva găinării executate, hapsân, prin patria păstorită cu atâta pricepere de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, mult distinsul şi stimatul M. Cosma.

Pentru un necunoscător, asta denotă deontologie: „e-te, bă, că nici ăştia de la Prahova nu sunt cinstiţi, ce le zice Oana Stancu!".

Pentru un cunoscător, toată povestea scenariului promovat de Antena 3 arată două aspecte clare:

a) sistemul ticălos în care s-au complăcut autorităţile judeţene cel puţin în ceea ce priveşte tratamentul aplicat oamenilor care apelează la serviciile acestora a fost expus la adevărata sa „valoare" în prim-plan;

b) asasinatul mediatic premeditat executat asupra familiei Cosma şi a PSD este real şi acesta.

Aşadar, Antena 3 are dreptate, desigur, atunci când relatează în stil inchizitoriu otevist toată povestea – reprezentanţii conducerii Direcţiei de Asistenţă Socială Prahova sunt netrebnici, fără tăgadă – dar şi Mircea Cosma, împreună cu Mircea Roşca, preşedintele PNL, deci confrate de alianţă USL la Prahova, au dreptate atunci când zic, scrâşnind din dinţi, că e un atac mediatic.

Cine ar putea fi în spatele atacului „mediatic" pomenit de Cosma?

Simplu!

Cosma este preşedinte PSD Prahova, unul dintre vectorii „grei" ai partidului la nivel naţional, Antena 3 este în barca PNL-PC, alianţa USL scârţâie, deci la televiziunea păstorită de dom' profesor Voiculescu s-a dat liber la vânat pesedişti.

Care pică pe vreun subiect e luat în colimator şi terfelit în mod barbar, câteva zile la rând, călcat în

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 36 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 33 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°