Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciile de terapie pentru copiii cu autism, acordate de ONG-uri, vor fi decontate în sistemul de asigurări de sănătate

Publicat in Alba24, miercuri 12 iunie 2013 ·

Organizaţiile non-guvernamentale care oferă sesiuni de terapie copiilor cu autism vor avea posibilitatea să le fie decontate serviciile de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat modificarea Legii nr.151/2010.

Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi ONG-urile urmează să stabilească o procedură potrivit căreia copiii diagnosticați cu autism vor putea fi integrați în sistemul de învățământ normal. A fost creat cadrul pentru condiţiile de învăţământ, protecţie a pacientului şi aparţinătorului şi terapie, medicamentoasă şi de psihoterapie.

Măsura vine și în sprijinul părinților cu copii autiști care sunt nevoiți să renunțe uneori la locul de muncă pentru a acorda asistență acestora. Serviciile de recuperare şi reabilitare – psihiatrie pediatrică, logopedie, kinetoterapie, terapie comportamentală, psihopedagogie sunt suportate din punct de vedere financiar de părinţi, în cadrul centrelor specializate. Primesc doar 500 de lei lunar ca însoţitor, iar costurile pentru terapie ajung uneori la peste o mie de euro.

Prin modificarea Legii 151/2010, se au în vedere serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale pentru persoanele cu autism şi tulburări de sănătate mintală asociate.

Sursa: gândul.info

URL scurt: http://alba24.ro/?p=205997

Organizaţiile non-guvernamentale care oferă sesiuni de terapie copiilor cu autism vor avea posibilitatea să le fie decontate serviciile de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat modificarea Legii nr.151/2010.

Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi ONG-urile urmează să stabilească o procedură potrivit căreia copiii diagnosticați cu autism vor putea fi integrați în sistemul de învățământ normal. A fost cre

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 3 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 6 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Un turist de 43 de ani a murit electrocutat într-o cadă cu hidromasaj

Mediafax acum 2 ore
Victima, Jorge Guillén, un puşcaş marin, se afla în vacanţă cu Lizzette Zambrano, în vârstă de 35 de ani, o profesoară de şcoală primară din El Paso, Texas. Cei doi, ambii din El Paso şi cu dublă cetăţenie americană şi mexicană, erau soţ şi soţie. P

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 4 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°