Liderul PNL, Crin Antonescu, spune că declaraţiile senatorului Ioan Ghişe îl încurcă şi îl îndurerează, subliniind ca acesta a comis o greşeală de neiertat prin afirmaţia referitoare la premierul Victor Ponta.
“Da mă încurcă şi mă îndurerează pentru că pe de o parte îl cunosc pe Ioan Ghişe de 21 de ani şi facem politică mai aproape în Parlamentul României sau o oarecare distanţă când domnia sa a fost două mandate, cred, cel puţin două mandate primar al Braşovului. (…) Mă îndurerează pentru că noi avem o alianţă, avem o înţelegere, lucrurile acestea, nemulţumirea aceasta am spus-o, am făcut-o publică , nu are rost să prelungim acest tip de declaraţii care nu folosesc nimănui. Am decis că mergem înainte, am decis că încercăm să ne apărăm obiectivele, am acceptat nişte explicaţii pe care premierul ni le-a dat şi pe care PSD-ul ni le-a dat, am acceptat anumite lucruri care nu ne-au convenit, am acceptat şi episodul Sorin Roşca Stănescu – l-am închis. Nu ştiu, speranţa mea este că acest interviu a fost dat acum o lună (…) Nu se poate ca aceasta să fie subiectul zilei când avem alte subiecte”, a declarat Crin Antonescu.
Liderul PNL, Crin Antonescu, spune că declaraţiile senatorului Ioan Ghişe îl încurcă şi îl îndurerează, subliniind ca acesta a comis o greşeală de neiertat prin afirmaţia referitoare la premierul Victor Ponta.
“Da mă încurcă şi mă îndurerează pentru că pe de o parte îl cunosc pe Ioan Ghişe de 21 de ani şi facem politică mai aproape în Parlamentul României sau o oarecare distanţă când domnia sa a fost două mandate, cred, cel puţin două mandate primar al Braşovului. (…) Mă îndurerează pentru că noi avem o alianţă, avem o înţelegere, lucrurile acestea, nemulţumirea aceasta am spus-o, am făcut-o publică , nu are rost să prelungim acest tip de declaraţii care nu folosesc nimănui. Am decis că mergem înainte, am decis că încercăm să ne apărăm o