După Înălțarea Domnului – care este și Ziua Eroilor – la sfârșitul acestei săptămâni, Fundata, localitate aflată la cea mai mare altitudine din țara noastră, se va afla iar sub ocupație militară, la fel ca în 1916.
Acum, însă, nu vor mai fi aici trupe amice și inamice, nerăbdătoare să se arunce unele asupra altora și să se anihileze, fiindcă toți „soldații de duminică” adunați pentru a retrăi fierbințile zile ale verii de acum 97 de ani, sunt niște oameni pașnici pasionați de trecut și de glorie militară, dornici să aducă istoria în actualitate, spre a nu se mai repeta. Aceasta este a doua ediție a Festivalului de Istorie Militară de la Fundata (prima s-a desfășurat anul trecut).
După anii de neutralitate când, în sfârșit, România a declarat război Imperiului Austro-Ungar, Fundata a fost primul sat de dincolo de graniță pe care l-au cucerit trupele noastre, la sfârșitul lunii august. S-au făcut chiar prizonieri: 3 ofițeri și 150 de soldați cesaro-crăiești. Însă au avut pierderi și ai noștri: în timpul nopții, când se afla în fruntea soldaților săi, deschizându-și drum prin întuneric, cu lanterna aprinsă, locotenent colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, adjunctul comandantului Regimentului 30 Infanterie „Muscel”, a fost o țintă ușoară pentru santinelele maghiare.
El a fost primul ofițer român care a căzut la datorie. În fața Primăriei se află monumentul ridicat în memoria acestui brav militar unde, în dimineața de duminică 16 iunie, va avea loc o ceremonie în care trupele reunite vor da onorul și vor fi depuse coroane de flori.
Beligeranții vor fi interpretați de reînscenatori (re-enactors în engleză) din România, Bulgaria, Republica Cehă și Austria provenind din diverse grupuri specializate în epoca Marelui Război, după cum urmează: Asociația „6 Dorobanți” din București – organizatoarea programului, Asociația „Datina Străbună” din Oradea; Societ