Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Micălaca, Biserica şi Şcoala cinstesc eroii căzuţi în lupta pentru apărarea patriei

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 12 iunie 2013 ·

Parteneriatul transfrontalier între Episcopia Ortodoxă Română din Gyula și Arhiepiscopia Aradului are în vedere materializarea proiectului care poartă toate aprobările în perioada 01.04.2012-31.03.2014.Acesta are în vedere crea­rea condițiilor turistico-religioase prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce privește descoperirea și promovarea tradițiilor strămoșești pentru frații din cele două țări vecine. Valoarea totală a proiectului este de 1.305.940 Euro. Proiectul va trebui finalizat în 31.03.2014 și privește lucrări de construcție, programe turistico-religioase și culturale comune prin realizarea evenimentelor ce se vor organiza și pelerinajele din regiunea de graniță. Proiectul slujește intereselor ambelor țări și are în vedere o influență pozitivă asupra întăririi cooperării reciproce. Primul eveniment prevăzut în proiect va avea loc la Înălțarea Domnu­lui, 13.06.2013 la Biserica Ortodoxă în parcul din Zona 500 Micălaca. Cu acest prilej se va sfinți troița ridicată în cinstea eroilor și un program festiv, religios pe linie patriotică, susţinut de către elevii Şcolii Gimnaziale „Caius Iacob” din Mică­laca. Proiectul cu numărul HURO/1101/ 090/2.1.3 se va realiza în cadrul Programu­lui de Cooperare Transfrontalier Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu, www.hungary-romania-cbc.eu) cu sprijinul Uniunii Europene şi cu cofinanţarea Fondului de Dezvoltare Regională din Europa, respectiv Republicii Ungare şi României (www.huro-cbc.eu). Partenerii din proiect sunt Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, ca partener principal, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Aradului şi Fundaţia publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca Pustă.

Parteneriatul transfrontalier între Episcopia Ortodoxă Română din Gyula și Arhiepiscopia Aradului are în vedere materializarea proiectului care poartă toate aprobările în perioada 01.04.2012-31.03.2014.Acesta are în vede

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 2 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 2 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Sébastien Loeb, accident în etapa a treia a Raliului Dakar. Maşina sa, Dacia Sandriders, a fost grav avariată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pilotul Sébastien Loeb a avut, marţi, un start de coşmar în etapa a treia a Dakar 2025, între Bisha şi Al-Henakiyah. Maşina Dacia Sandriders a sportivului francez a fost grav avariată după ce s-a răsturnat la kilometrul 12. Loeb, de nouă ori campion

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Cod galben de inundaţii, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud

News.ro acum 49 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite şi niveluri,

Armata ucraineană anunţă că încă luptă la Kurahove, după ce Rusia a revendicat cucerirea oraşului

Mediafax acum 47 minute
Forţele ruse au anunţat luni că au ridicat steagul în acest oraş, care avea aproximativ 18.000 de locuitori înainte de război şi reprezenta o poziţie defensivă importantă a forţelor ucrainene în sudul unei regiuni industriale situate în estul ţării.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum o ora
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°