Reprezentanții Poliției Neamț atrag atenția asupra înșelăciunilor care au loc în județ prin metodele “Accidentul” și “Concursul”. Nu sunt puține cazurile din Neamț în care oamenii mai în vârstă au fost păcăliți să depună sume importante de bani în conturi ale unor străini pentru că memebri ai familiei – copii, nepoți – au fost implicați în accidente rutiere și au nevoie de ajutor sau pentru că au câștigat premii, iar pentru a intra în posesia acestora trebuie să plătească anumite taxe.
De obicei, oamenii erau contactați telefonic și primeau indicații precise despre conturile în care să vireze banii. După numeroase sfaturi din partea polițiștilor, cetățenii au devenit mai prevăzători. Așa că tâlharii au apelat la o nouă variantă de lucru.
“Acum bat la ușă și intră în casa omului. De obicei, sunt câte doi: în timp ce unul ține de vorbă partea vătămată, celălalt umblă prin casă și fură tot ce poate, în special lucruri mici, dar de valoare, cum ar fi bijuterii și bani. Avem multe reclamații, semn că oamenii sunt creduli și se pierd repede cu firea când vine vorba despre cei dragi. Recomandările mele sunt ca, indiferent cum sunt abordați, cetățenii să verifice dacă ceea ce li se spune este adevărat. În cazul în care sunt păcăliți, să sune imediat la Poliție”, a afirmat comisarul șef Paul Tablan, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Tot oamenii legii vă sfătuiesc ca, în cazul în care sunteți sunați de astfel de persoane și nu reușiți să aflați dacă informațiile sunt corecte, solicitați o întâlnire directă pentru a le da banii și să sunați în același timp la 112, solicitând ajutorul Poliției.
De asemenea, Poliția recomandă ignorarea mesajelor prin care vi se spune că ați fost desemnat câștigător la concursuri la care nu ați participat și să nu comunicați date confidențiale prin telefon, mai ales dacă apelul prov