Jean-Francois Fallacher, directorul executiv al Orange România, a explicat care au fost motivele care au determinat compania să lanseze serviciul Orange TV.
Potrivit acestuia, consumul de TV în România este aproape de două ori mai mare decât media globală. Un român se uită, în medie, cinci ore şi jumătate în fiecare zi la televizor. În Europa, media este de circa trei ore.
Mai mult, în ţara noastră gradul de penetrare al serviciilor TV plătite este de peste 85%, iar în fiecare gospodărie din România sunt 1,64 televizoare.
În ceea ce priveşte accentul Orange TV pe canale HD (sunt 40 în ofertă), Fallacher a spus că în ultimii doi ani 80% din televizoarele vândute în România au fost modele HD.