Nu am scris până acum despre Bogdan Suceavă ori despre cărţile lui. Deşi „nu l-am întâlnit decât de două ori” (propoziţia e a lui Cioran), am discutat cu diferite prilejuri pe facebook, i-am urmărit postările, comentariile şi am apreciat de fiecare dată o prospeţime şi un tonus care celor mai mulţi dintre noi ne lipsesc. Va fi fost dintotdeauna aşa, va fi căpătat curiozitatea şi bucuria neobosite din 1996 încoace, de când trăieşte în SUA, nu ştiu, dar e cumva altfel decât suntem noi. I-am mărturisit deja că Iaşul e mai frumos când ajunge aici. E ca şi când clădirile istorice ar bea fiecare câte un pahar de gin tonic şi le-ar apuca pe toate odată euforia. Aceeaşi bucurie răzbate din cărţile sale. Personajele, oricât de diferite, iau ceva din personalitatea celui care le-a creat, acest ceva, de fapt, care ar putea fi numit: uimirea simplă de a trăi pentru a descoperi iar şi iar ceva nou. Cea mai recentă dintre ele, Memorii din biblioteca ideală, reprezintă încă mai mult de atât, e un proiect inedit, în cultura română cel puţin, o poveste cu şi despre matematicienii cu care s-a întâlnit, direct ori prin mijlocirea lecturii, cel care astăzi e profesor de matematică la o universitate de stat din California, unul renumit, de care vom auzi cu siguranţă şi în viitor. Una dintre reuşitele acestui volum constă în felul în care cititorului îi este înlăturată teama legată de dificultăţile disciplinelor matematice, de aspectele tehnice, criptice, în faţa cărora se poticnesc şi dau în lături cei mai mulţi dintre noi. Şi nu pentru că Bogdan Suceavă ar demonstra prin metoda cea mai simplă teoremele care ne-au dat bătăi de cap în şcoală, nu face nicidecum o matematică „pe înţelesul tuturor”, ci pentru că împărtăşeşte strălucit dimensiunea umană a matematicii, ideile ei, originea acestora şi firul lor istoric, dezvăluind în fapt fragmente din experinţa personală. Sunt relatate mai mul