Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugbystul RCM-ului Valentin Popârlan şi-a făcut cadou de ziua lui un eseu în meciul contra Argentina Jaguars

Publicat in Press Alert, miercuri 12 iunie 2013 ·

Rugbyştii de la Timişoara au făcut din nou o figură frumoasă în această seară în al doilea joc de la IRB Nations Cup, câştigat de România cu 28-8 contra celor de la Argentina Jaguars. Naţionala „stejarilor” are deja două victorii înaintea meciului cu Emerging Italy care se va juca duminică de la ora 19.00.

Din cei opt rugbyşti de la RCM din lotul pentru toate cele trei meciuri de la IRB, astăzi au evoluat şapte, dintre care cinci titulari. Timişoara a dat primii patru jucători conform numerelor de pe tricou, pilierii Alexandru Ţăruş şi Horaţiu Pungea, taloneurul Eugen Căpăţână şi jucătorul de linia a II-a Valentin Popârlan, sărbătoritul zilei, dar şi pe fundaşul Cătălin Fercu, numărul 15. Popârlan a reuşit primul eseu al României când scorul era 6-3. Faza a pornit de la Căpăţână şi Fercu, pentru ca apoi balonul să fie scăpat de Florin Surugiu, cel care i-a laut locul în primul „15” lui Vali Calafeteanu. România a prins din nou balonul, care a ajuns la Popârlan ce a dus scorul la 11-3, respectiv 13-3 după transformare. Ţăruş a debutat la naţională şi a fost nevoit să iasă de pe teren de două ori deoarece sângera. În repriza a doua au intrat şi mijlocaşul la grămadă Vali Calafeteanu şi Dorin Lazăr, care a luat locul lui Popârlan în linia a doua. Și Pungea a fost schimbat în a doua jumătate a jocului. Astăzi, Daniel Carpo nu a făcut parte din lot, iar în locul său a jucat numărul 8, Vlad Nistor.

Rugbyştii de la Timişoara au făcut din nou o figură frumoasă în această seară în al doilea joc de la IRB Nations Cup, câştigat de România cu 28-8 contra celor de la Argentina Jaguars. Naţionala „stejarilor” are deja două victorii înaintea meciului cu Emerging Italy care se va juca duminică de la ora 19.00.

Din cei opt rugbyşti de la RCM din lotul pentru toate cele trei meciuri de la IRB, astăzi au evoluat şapte, dintre care cinci titulari. Timişoara a dat pri

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 24 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 13 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 8 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 10 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°