Oamenii scoși „pe traseu” să îl întâmpine cu „aplauze și ovații” pe Nicolae Ceaușescu nu aveau voie să aibă asupra lor nici un fel de bagaj. Copiii sufereau cel mai rău

Ne scrie I. Păun din Deva: „Se întâmpla prin 1989. Eram elev în clasa a VI-a. Tovarăşa ne-a spus: „Mâine nu facem ore! Ne vedem în faţa şcolii, toţi frumos îmbrăcaţi, fără ghiozdane, pelerine sau umbrele. Mergem să-i întâmpinăm pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi pe tovarăşa Elena Ceauşescu. Vin să viziteze Hunedoara. Să mâncaţi bine dimineaţa. Nu e voie să luaţi pacheţele cu mâncare la voi!”. Iniţial ne-am bucurat că scăpăm de şcoală. Apoi... .

Ne-au dus tocmai în cealaltă parte a oraşului, ca să nu fim prea tentaţi să plecăm acasă. Ştiau ei ce ştiau. Iniţial ni s-a spus că tovarăşul va veni la ora 12.00.

Faringosept, de foame

Noi intraserăm în „dispozitivul de aşteptare”, frumos aliniaţi pe o parte a bulevardului, încă de la ora 9.00. Se face 12.30 şi tovarăşul nu mai vine. Se face 13.00 şi, nimic, nicio mişcare.Totul era închis în oraş. Nu aveam de unde să ne cumpărăm nici măcar un covrig. Abia pe la 15.00 ne-am dat seama că, totuşi, farmaciile sunt deschise. În 20 de minute, stocul de Faringosept al farmaciei din zona în care eram noi se epuizase. Pastilele de tuse cu gust de bomboane ne-au mai făcut să uităm de foame.

Pe la 18.30 apare şi coloana. Atâtea maşini într-o coloană nu mai văzuseră hunedorenii niciodată. ARO-ul decapotabil al cuplului prezidenţial arăta atât de bine încât am fost convins, ani în şir după aia, că era o maşină străină. Am plecat acasă. A treia zi, dezamăgire mare printre colegi: nu ne-au văzut la televizor.

Din cauză că toţi elevii unui oraş pe-atunci cu 90.000 de locuitori au fost răsfiraţi pe ambele părţi ale unui bulevard de cinci kilometri, nu s-au putut crea acele grupuri foarte numeroase de pionieri entuziaşti care să dea bine la cameră.