Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi Merkel la un pahar pro-business. Scriitor de mare succes

Publicat in Vox Publica, miercuri 12 iunie 2013 ·

Victor Ponta s-a întîlnit cu Merkel. Şi toţi pro-pontiştii au exultat, aceasta fiind o reuşită în sine. Mai ales faza cu paharele:

Premierul s-a întîlnit cu oameni de afaceri germani şi s-a declarat extrem de pro-business.

“Ne-am confruntat din 2009 cu o criză economică – una socială – iar anul trecut cu o criză politică. Vestea bună este că ne-am învăţat lecţia. Am avut alegeri şi acum avem stabilitate, predictibilitate şi dorim să promovăm reforme. (…) Mi-am propus să fiu cel mai pro-business social-democrat din Europa. Ştiu că există cazuri faimoase de premieri social-democraţi în Germania pro-business. Cineva l-a descris pe domnul Schroeder ca fiind excesiv de pro-business. Aştept să fiu şi eu pentru ţara mea excesiv de pro-business şi sunt sigur că anii următori vor arăta că am avut dreptate”, a spus Ponta. (sursa)

Ştiam cît e de îndrăgostit de Blair, acum a mai dat un exemplu de eşec istoric al social-democraţiei, Schroeder. Merkel a mai servit-o pe aia cu statul de drept. Şi gata. A fost un enorm succes.

Foarte interesant e că ştirea cu divorţul Elenei Udrea şi contestarea revizuirii Constituţiei de către Traian Băsescu au fost rapid interpretate ca perdele de fum peste succesul lui Ponta. Cine a a avansat ipoteza? Antena 3, dar şi fani dreptaci ai epocii Boc. Superb.

Scriitorul tînăr de mare succes

Un scriitor tînăr cu un titlu nou, Joel Dicker, dă un interviu, apar cîteva texte cum că e tînăr frumuşel şi că a vîndut bine. Şi gata, s-a pus de-o modă. Am citit cartea, e de o mediocritate absolută. Dar asta e, trebuie să citim ca să fim în pas cu vremurile. N-am înţeles de ce nu am văzut un serial poliţist bun între timp. Îmi plac cărţile populare, comerciale, cum vreţi să le spuneţi, nu-mi plac ăia care se dau vînduţi înainte să se vîndă.

P.S. Văd că e agitaţie că se vor impozita bonusuri compensatorii şi pen

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 27 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 42 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 49 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°