Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal Juniori A1: Cel mai dificil adversar pentru Arrubium Măcin la baraj

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 12 iunie 2013 ·

*Campioana Brăilei a câştigat în ultima etapă cu 21-0 în deplasare şi n-a pierdut niciun meci tot campionatul

Chiar dacă Arrubium Măcin este lider absolut în ceea ce priveşte campionatele Juniorilor A1 cu nu mai puţin de 30 de victorii din tot atâtea meciuri şi un golaveraj categoric cu 213 goluri înscrise şi numai 16 primite, adversara pentru meciul de calificare la zonă va fi una de calibru care a defilat şi ea prin campionatul judeţului Brăila. CS Făurei a obţinut în cele 30 de meciuri disputate 29 de victorii într-un singur meci fiind egala adversarei: 2-2 în deplasarea de la Avântul Mircea Vodă, echipa de pe locul doi.

„CS Făurei este o echipă bună pentru campionatul nostru judeţean de juniori însă nu avem pretenţii prea mari pentru faza de zonă.”, a declarat secretarul general al AJF Brăila, Mihai Ianoş.

Meciul tur, pentru că se joacă în două manşe barajul de calificare în faza de zonă, se va disputa în deplasare la Făurei, mâine începând cu ora 17.30, meciul retur şi decisiv urmând a se desfăşura duminică la Măcin, tot de la ora 17.30. „Avem ca obiectiv calificarea nu doar la faza de zonă ci şi la turneul final. Am fi preferat echipa din Galaţi ca adversară în meciul de baraj, însă faptul că jucăm cu echipa campioană din Brăila ne va motiva în plus”, a declarat preşedintele clubului Arrubium Măcin, Elvin Eiub.

În cazul unei calificări la faza de zonă, cel mai probabil la Constanţa, Portul fiind favorită sigură în dubla confruntare cu Dunărea Ciocăneşti, seria celor de la Arrubium Măcin ar putea fi una infernală: cu Portul Constanţa (gazda turneului), CSM Focşani (campioana cu 22 de victorii pe linie a judeţului Vrancea) şi posibil campioanele din Bucureşti, Buzău sau Prahova şi Ilfov. Zona este programată în perioada 21-24 iunie pe terenul uneia dintre echipele calificate după baraj şi CSM Focşani fiind pretendentă la calificarea la tu

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 17 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°