Angelo Bozzetti a adus benzile în România pe vremea când Ceahlăul era în Liga a II-a
Mult lăudatele benzi TRX au ajuns la Steaua într-un mod absolut întâmplător. Pare amuzant, dar adevărat, cum antrenamentele echipei din Ghencea s-au schimbat radical, după o idee apărută de la o simplă discuţie între preparatorul Thomas Neubert şi fostul fundaş dreapta, Andrei Dumitraş.
"Pregătirea cu TRX este un tip de exerciţiu foarte complex pentru nivelul din Europa. Nu este o noutate numai pentru Liga I, nici în fotbalul din vest nu se profită încă de aceste benzi“, spunea Thomas astă vară. Până la finalul acestui campionat, atât el, cât şi Reghecampf au pus forma fizică excelentă a jucătorilor pe seama acestor exerciţii. TRX, al 12-lea jucător al Stelei! Părea a fi încununarea unui plan bine pus la punct încă din momentul în care au ajuns în Ghencea.
N-a folosit TRX la Bistriţa şi Chiajna
Interesul pentru noile metode de pregătire ale Stelei s-a mărit în timp record, iar neamţul a ţinut să precizeze că folosirea benzilor TRX în fotbalul românesc a debutat odată cu venirea sa. Asta în ciuda faptului că nu lucrase cu ele la Bistriţa şi la Chiajna. Totuşi, surse din vestiarul Stelei au mărturisit pentru ProSport că lucrurile nu stau chiar aşa şi că Neubert s-a inspirat de la o echipă mult mai mică a Ligii I. „Tommy avea obiceiul să vorbească foarte mult cu băieţii în timpul antrenamentelor. Aşa a aflat de la Andrei Dumitraş, care abia ajunsese la noi, că la Ceahlăul s-a lucrat la un moment dat cu benzile TRX. Atunci şi-a adus aminte că şi în Germania fusese martor la câteva antrenamente ale echipelor naţionale în care a observat acelaşi tip de antrenament şi a decis să solicite buget pentru achiziţionarea aparatelor la Steaua“.
Mai mult, până în momentul în care benzile TRX au ajuns în Ghencea, Thomas i-a cerut ajutorul lui Dumitraş. „Dumi i-a s