Primăria şi Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov analizează posibilitatea ca bicicliştii care doresc să meargă în Poiana Braşov să aibă un autobuz special, destinat numai lor, unde să poată călători cu tot cu bicicletă, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Răzvan Popa.
„Există multe cereri scrise în acest sens la RAT. Analizăm posibilitatea ca bicicliştii să aibă un autobuz numai al lor care să circule sâmbăta şi duminica în Poiana Braşov, chiar din această vară, şi unde aceştia să-şi urce şi bicicletele. Sunt discuţii în acest sens pentru că trebuie să vedem ce bilet vor plăti bicicliştii pentru o urcare, iar coborârea să o fac pe bicicletă aşa cum doresc“, a spus Popa.
Viceprimarul a mai arătat că pentru a ataşa autobuzelor o remorcă pentru biciclete, trebuie omologare, or, acest lucru costă şi se face într-o anumită perioadă de timp. Regia Autonomă de Transport va demara procedura pentru omologarea de remorci la unele autobuze pentru cei care merg în staţiune cu bicicleta.
În Poiana Braşov va începe în acest an amenajarea de piste de biciclete pe câţiva kilometri, s-a făcut un studiu şi proiectul este aprobat, a spus viceprimarul. DEspre viitoarele trasee am mai scris AICI.
Primăria şi Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov analizează posibilitatea ca bicicliştii care doresc să meargă în Poiana Braşov să aibă un autobuz special, destinat numai lor, unde să poată călători cu tot cu bicicletă, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Răzvan Popa.
„Există multe cereri scrise în acest sens la RAT. Analizăm posibilitatea ca bicicliştii să aibă un autobuz numai al lor care să circule sâmbăta şi duminica în Poiana Braşov, chiar din această vară, şi unde aceştia să-şi urce şi bicicletele. Sunt discuţii în acest sens pentru că trebuie să vedem ce bilet vor plăti bicicliştii pentru o urcar