Asociația revistelor, imprimeriilor și editurilor literare (ARIEL) a acordat, în data de 10 iunie 2013, revistei timișorene Orizont Marele Premiu Revista anului 2012. Anunţul a apărut pe site-ul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, filială care editează revista Orizont.
Orizont este o revistă literară a Uniunii Scriitorilor din România, editată în colaborare cu Centrul pentru Dialog Multicultural „Orizont”. Revista apare la Timișoara neîntrerupt din 1964. A apărut lunar între ianuarie 1964 și mai 1972, săptămânal între 4 mai 1972 și octombrie 1992, bilunar între 8 octombrie 1992 și 14 iulie 1993 și lunar din 28 iulie 1993. În prezent, redactor-şef al revistei Orizont este criticul literar Mircea Mihăieş.
Asociaţia revistelor, imprimeriilor și editurilor literare a fost înfiinţată ca persoană juridică prin hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti din data de 3 iunie 2004. Conform informaţiilor de pe site-ul asociaţiei, aceasta are 54 de membri - 21 de edituri şi 33 de reviste. Premiile anuale ARIEL se decernează începând cu anul 2010, ajungând astfel în 2013 la a patra ediţie. Precedentele trei reviste premiate au fost Memoria (2010), România literară (2011) şi Viaţa românească (2012). Pe lângă Revista anului, Asociaţia revistelor, imprimeriilor și editurilor literare mai premiază şi Cartea anului.
Asociația revistelor, imprimeriilor și editurilor literare (ARIEL) a acordat, în data de 10 iunie 2013, revistei timișorene Orizont Marele Premiu Revista anului 2012. Anunţul a apărut pe site-ul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, filială care editează revista Orizont.
Orizont este o revistă literară a Uniunii Scriitorilor din România, editată în colaborare cu Centrul pentru Dialog Multicultural „Orizont”. Revista apare la Timișoara neîntrerupt din 1964. A apărut lunar între ianuarie 1964 și mai