Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul deputat Ciprian Florin Luca (PSD) a fost declarat incompatibil

Publicat in Adevarul, miercuri 12 iunie 2013 ·

Fostul deputat Ciprian Florin Luca (PSD) a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În timpul mandatului de deputat, acesta ar fi fost şi administratorul unei societăţi comerciale.

Potrivit ANI, Ciprian Florin Luca s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2008 – 20 decembrie 2012, întrucât ar fi fost, simultan, atât deputat, cât şi administrator al S.C. MIBAK S.R.L.

Luca a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris).

Agenţia Naţională de Integritate a menţionat, într-un comunicat emis miercuri, că fostul deputat nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Persoana [...] faţă de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai arată în comunicat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 26 minute
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Parașutist grav rănit după ce a căzut pe pista Aerodromului Clinceni. A fost solicitat elicopterul SMURD

Ziare.com acum o ora
Pompierii au intervenit de urgență, duminică, 30 iunie, pe, pe pista Aerodromului Clinceni, după ce un parașutist a ratat aterizarea. A fost solicitat elicopterul SMURD, iar victima a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală. "Evenimentu

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

Registrul Comerțului: Peste 40.000 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele cinci luni din 2024

G4Media acum o ora
Un număr de 40.026 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele cinci luni din 2024, cu 37,88% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpre

Comisia electorală a USR a validat votul prin care a fost aleasă noua conducere a partidului

Mediafax acum 2 ore
Cei 24 de membri ai Biroului Naţional au fost aleşi prin votul celor 600 de delegaţi care au participat la Congresul extraordinar USR, organizat sâmbătă. Potrivit statutului, cel de-al 25-lea membru al Biroului Naţional este preşedintele partidului.

Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Proba începe la ora 9.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba şi literatura română. Potrivit Ministerului Educaţiei, în ţară sunt organizate 477 centre de axamen.

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 3 ore
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 7 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°