Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Caietul de sarcini pentru Cupru Min, gata în câteva zile"

Publicat in Bursa, joi 13 iunie 2013 ·

Perioada de tatonări pentru găsirea unui investitor care să încheie un parteneriat cu societatea Cupru Min Roşia Poieni se apropie de final, firmele interesate putând să transmită scrisori de intenţie până pe 10 iunie.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ne-a declarat că în ultimele săptămâni a discutat cu mai multe companii care şi-au manifestat interesul pentru un posibil parteneriat la Roşia Poieni.

Domnia sa a adăugat că, zilele următoare, urmează să se întâlnească cu reprezentanţii judiciari, firmele de avocatură Boştină&Asociaţii şi Zamfirescu Racoţi&Asociaţii pentru a pregăti caietul de sarcini, astfel încât, într-un termen foarte scurt, să poată demara investiţia de la Abrud.

Cele două cabinete de avocatură fost alese să ofere, pe lângă asistenţă juridică, şi asistenţă tehnică şi financiară pentru Cupru Min, urmând ca pe 17 iunie să anunţe rezultatele evaluării necesarului de investiţii pentru mediu, tehnologie şi decopertare.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spunea în 9 mai că instituţia a primit şase oferte pentru Cupru Min, din partea unor mari companii din industria cuprului, din Rusia, Europa şi America de Nord.

Surse apropiate societăţii Cupru Min afirmau că printre cei interesaţi de zăcămintele de la Abrud s-ar afla şi o subsidiară din ţara noastră a companei Trafigura.

În ceea ce priveşte formula de atragere de investiţii, ministrul Vosganian a declarat că "se va face prin orice metodă prevăzută de lege (asociere în participaţiune, cooperare etc.), suma obţinută de la investitorul selectat urmând a fi utilizată pentru efectuarea investiţiilor de mediu, dotarea tehnologică a societăţii, deschiderea de noi fronturi de lucru şi capital de lucru", potrivit unui anunţ al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), organismul prin care este derulat acest proces.

Totodată, mini

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum o ora
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum 41 minute
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 54 minute
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°