Stirea ca guvernul de la Atena a decis inchiderea televiziunii publice din cauza proastei gestiuni, a datoriile uriase si a imposibilitatii de a rentabiliza activitatea acesteia a tinut aseara capul de afis la CNN, Euronews, BBC, dar si la unele televiziuni romanesti.

Am vazut oameni care exclamau, pur si simplu, „nu se poate asa ceva”! Ca olteanul lui Marin Preda, care, văzând girafa la Grădina Zoologică, a exclamat: „Aşa ceva nu există!”. Ba iata ca exista, oameni buni, si n-ar fi rau ca si guvernul de la Bucuresti sa ia in calcul o masura similara. Televiziunea publica pare un tabu, dar nu este. Pur si simplu ne-am obisnuit prea tare cu ea, dar orice invat are si dezvat…

Sa vedem. TVR are la aceasta ora datorii totale de peste 620 de milioane lei, adica in jur de 140 de milioane de euro. Nicio conducere nu a reusit in ultimii ani sa rentabilizeze televiziunea publica sau, macar, s-o aduca pe zero. Sau hai, fie!, sa aiba o pierdere decenta, care sa nu atarne prea mult in bunuzarul cetateanului. In acest timp, datoriile au crescut, proportional cu foamea din ce in ce mai mare a monstrului bugetofag din Calea Dorobanti.

Cu toate astea, televiziunea publica are un mare avantaj fata de televiziunile comerciale: in timp ce acestea se hranesc exclusiv din publicitate si din banii incasati de la cablisti, TVR suge de la trei țâțe. Iata cele trei surse de finantare ale televiziunii publice:

Cu mii de angajati, cu datorii imense, cu trei surse de finantare, mereu cu mana in buzunarul cetateanului, TVR nu reuseste decat performante mediocre: mereu undeva pe locurile 4 – 6 in privinta audientei medii. Si, atunci, la ce bun sa mai tinem o televiziune publica? Televiziune care nu e nici cal, nici magar… Adica isi spune si „publica”, dar concureaza si cu televiziunile comerciale, achizitionand filme (lasand in urma datorii mari la furnizori), competitii