Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exerciţii militare: SUA si Japonia recuceresc o insulă ocupată

Publicat in Ziua Veche, miercuri 12 iunie 2013 ·

Japonia şi Statele Unite au început marţi exerciţii militare care simulează recucerirea unor insule îndepărtate, un antrenament care are loc în contextul în care Beijingul şi Tokyo sunt în conflict, în ceea ce priveşte situaţia unor anumite insule din Marea Chinei de Est.

Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a precizat că exerciţiile, care se desfăşoară în California, nu vizează China şi au ca scop testarea eficacităţii cooperării militare americano-japoneze.

Forţe terestre, maritime şi aeriene nipone, însumând 1.000 de persoane, participă la aceste manevre multinaţionale alături de forţele americane, canadiene şi neo-zeelandeze.

În octombrie 2012, Japonia şi Statele Unite au renunţat la simularea unei debarcări “pe o insulă ocupată de o putere inamică”, aparent pentru a nu provoca statul chinez, potrivit presei japoneze.

Tensiunile s-au amplificat între Beijing şi Tokyo, în ceea ce priveşte un mic arhipeleag din Marea Chinei de Est, insulele Senkaku, administrate de Japonia, dar revendicate cu vehemenţă de Beijing sub numele de Diaoyu.

Criza s-a accentuat în septembrie, în contextul în care Japonia a cumpărat trei dintre cele cinci insule din arhipeleagul nelocuit, de la proprietarul lor privat de cetăţenie japoneză. De atunci, China trimite regulat nave, dar şi avioane, în acea regiune. Acestea rămân, de regulă, pentru câteva ore în zonă, după care se retrag.

La sfârşitul lunii aprilie, premierul japonez Shinzo Abe, a avertizat că Japonia nu va tolera nicio debarcare chineză în insulele Senkaku. “Ar fi normal să îi respingem prin forţă dacă din întâmplare debarcă”, a răspuns el unui parlamentar, care l-a întrebat cu privire la această ipoteză. Statele Unite sunt rezervate în adoptarea unei poziţii în ceea ce priveşte fondul acestei dispute teritoriale, însă au făcut cunoscut faptul că sunt în continuare alături de Japo

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°