Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nihil sine Şpagă

Publicat in Adevarul, miercuri 12 iunie 2013 ·

Într-o vreme când am terminat cu criza economică şi şomajul, când toată Europa, de la Hamburg la Munchen, ne iubeşte, e timpul să ne gândim şi la lucruri mai de suflet: ce punem pe steagul patriei.

La Comisia pentru revizuirea Constituţiei e treabă serioasă şi maculatură multă – fel de fel de propuneri, care mai de care mai năstruşnice. Se lucrează mult, se schimbă modificări, se revizuiesc schimbări.

Este unul dintre puţinele locuri din lume unde astăzi nu poţi să discriminezi pe criteriu de orientare sexuală, dar mâine după–amiază e iar la liber. N-avem dreptul la o locuinţă decentă, dar vedem o idee fundamentală în a nu-i mai chema romi pe romi. Mai multă lume îi va vedea cu acest prilej pe liberalii Dolha şi Crăciunescu în Libertatea decât i-a văzut la şcoală – şcoala românească, care ştim bine de la Băsescu, produce tâmpiţi, cel puţin doi pe sesiune parlamentară.

Dar să încerc şi eu să fiu constructiv, să nu mă limitez la critici, să vin cu soluţii. Dacă tot nu vom avea Nihil sine Deo pe steag, putem să punem altceva, mai aproape de tradiţia locurilor: Nihil sine Şpagă?!?

Cred că nu e nimic mai aproape de spiritul naţional. Dumnezeu nu ne uneşte pe toţi, de la creştini la musulmani şi atei, aşa cum o face şpaga. Şpaga este conceptul românesc cel mai incluziv - se ia şi se dă indiferent de vârstă, etnie, religie, confesiune, gen, orientare sexuală şamd. Iei – eşti hoţ, bravo. Nu iei – eşti prost şi dubios, cum adică să nu iei? Faci pe desteptu cu noi.. sigur iei dar nu recunoşti...

Ca să merg până la capăt am şi o propunere pentru stemă, oricât vi s-ar părea vulturul de potrivit. Cât e el de pasăre de pradă, o mână într-un buzunar străin e mult mai relevantă, mai adecvată. Luaţi-o cum vreţi, e corect din orice perspectivă: fie că bagi suta de lei în buzunarul unui doctor, fie că iei portofelul din RATB.

Dacă nu vă supăraţi e şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 34 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 27 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°