Preţ de câteva ore, în decembrie, parlamentarii americani au dezbătut public legea care încadrează programul de supraveghere a Internetului, PRISM, a cărei scoatere la iveală de către Edward Snowden, săptămâna trecută, a declanşat o controversă planetară.

Citite printre rânduri, principiile programului erau în domeniul public de mai mulţi ani. Edward Snowden n-a făcut decât să descrie un modus operandi al acestui program pentru Washington Post şi Guardian, dezvăluind uşurinţa cu care NSA ajunge la comunicaţiile oamenilor, prin intermediul a nouă site-uri Internet, printre care Google, Facebook sau cele aparţinând Microsoft.

“Nu doar Congresul este la curent, ci, în plus, justiţia trebuie să autorizeze aceste interceptări”, a spus Barack Obama.

Site-urile Internet au dezminţit, la unison, că dau “acces direct şi complet” spionilor americani, dar au notat că vor răspunde solicitărilor de cooperare validate de justiţie.

Baza legală se află în articolul 702 al legii numite “FISA Amendment Act” din 2008, pe care Senatul a reautorizat-o până în 2017 printr-un vot cu largă majoritate (73 de voturi contra 23), la 28 decembrie.

Această lege a fost votată pentru a înlocui şi a da un cadru legal programului de ascultări secrete şi fără mandat din partea justiţiei creat de preşedintele George W. Bush după atentatele de la 11 septembrie 2011. Dezvăluite de New York Times în 2005, aceste interceptări au fost ulterior transferate sub tutela Congresului şi puterii judiciare.

Legea tratează în mod diferit străinii aflaţi în afara graniţelor SUA şi pe americanii sau pe persoanele care trăiesc în SUA.

Pentru a supraveghea un cetăţean american sau un rezident american, serviciile de informaţii trebuie să-şi motiveze solicitarea şi să obţină un mandat individual din partea justiţiei, de la o cu