Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru industria siderurgică europeană pentru a ajuta acest sector să facă față situaţiei actuale și urmărește punerea bazelor unei competitivități viitoare prin promovarea inovării, prin crearea de creștere economică și de locuri de muncă.
Comisia propune un plan de acțiune pentru oțel pentru prima dată de la planul Davignon din 1977. Aceasta propune sprijinirea cererii de oțel produs în UE, atât în cadrul Uniunii, cât și în afara hotarelor acesteia, acționând în vederea asigurării accesului echitabil al producătorilor de oțel pe piețele țărilor terțe prin intermediul practicilor comerciale loiale.
Comisia Europeană și-a luat de asemenea angajamentul de a reduce costurile pentru industrie, inclusiv cele care decurg din legislația UE. Procesele de inovare, eficiența energetică și producția sustenabilă sunt vitale pentru produsele de oțel de nouă generație esențiale pentru alte industrii europene cheie. Planul de acțiune prevede, de asemenea, măsuri specifice de sprijinire a ocupării forței de muncă în acest sector și însoțește restructurarea pentru a se asigura că mâna de lucru cu înaltă calificare rămâne în Europa.
„Industria siderurgică are un viitor promițător în Europa", crede comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani, care e şi vicepreşedinte al Comisiei Europene. "Dacă continuă să fie în top în ceea ce privește produsele inovatoare, punctul ei forte tradițional, industria siderurgică poate obține un avantaj competitiv la nivel mondial. Prin prezentarea, astăzi, a acestui proiect de redresare a sectorului siderurgic, trimitem un semnal clar industriei cum că aceasta constituie un sector important din punct de vedere strategic pentru Europa și un motor de creștere. UE are nevoie mai mult ca niciodată de economia reală pentru a susține redresarea economică și obiectiv