Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), sub preşedinţia fostului ministru al Turismului Dan Matei Agathon, cere "soluţionarea tuturor problemelor de infrastructură din transportul rutier şi CFR", pentru ca turiştii să ajungă uşor, rapid şi sigur pe litoral. Sursa: Razvan Valcaneantu
Printre propunerile FPTS se numără şi oprirea tuturor lucrărilor de reparaţii şi întreţinere pe perioada sezonului estival sau introducerea trenurilor de viteză. Totodată, ar trebui ca transportul auto de la Gara CFR Constanţa spre sudul litoralului să se realizeze prin staţiuni, se arată într-un comunicat. Numai că mutarea traficului prin inima staţiunilor nu ar face decât să aglomereze şi mai mult străzile înguste.
Mai mult decât atât, federaţia patronată de Dan Matei Agathon doreşte ca elevii din şcolile gimnaziale să înceapă vacanţa mare de la 1 iunie, ca să aibă mai mult timp de petrecut la malul mării.
De-a lungul timpului, fostul ministru Dan Matei Agathon a mai avut proiecte menite să ajute operatorii de turism din România, însă, până la urmă, privații au fost nevoiți să se descurce singuri. Proiectul "Drumul vinului" a fost lansat de fostul ministru al Turismul. Numai că, în fața dezinteresului statului, producătorii de vin au fost cei care au investit în turismul viniviticol.