Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii locali au aprobat contractarea unui �mprumut de 42 de milioane de lei

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 12 iunie 2013 ·

*Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că acest �mprumut este necesar pentru proiectul privind reabilitarea sistemului de termoficare și pentru Parcul de agrement Cornișa. Luni,  consilierii locali au aprobat după mai multe discuții, contractarea unui împrumut de 42 de milioane lei, perioada de rambursare fiind de 12 ani.

 Ediulul șef al municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a explicat că acest împrumut este necesar pentru continuarea proiectelor deja începute în municipiul Botoșani, și că  el ste acordat  în condiții avantajoase de Inernational Finance Corporation care   este  o instituție a Băncii Mondiale, deoarece nici o bancă comercială nu a vrut să îl acorde.

“ Suntem într-o perioadă în care nu se acordă finanțări nicăieri, avem șansa ca IFC-ul să se îndrepte către noi, să fim prima municipalitate din România finanțată în niște condiții de criză economică, ne acordă niște condiții mai mult decât favorabile și nu văd de ce trebuie să mai creem două-trei comisii, să mai negociem de trei ori. Trebuie să fim atenți ce facem pentru că nu aș vrea să pierdem un partener de rangul acesta și să umblăm după asta cu mâna întrinsă pe piața internă, după o bancă.", a explicat primarul Ovidiu Portariuc.

Banii vor fi folosiți pentru proiectul privind reabilitarea sistemului de termoficare și pentru parcul de agrement Cornișa. După mai multe discuții, consilierii locali au aprobat contractarea creditului , urmând ca într-o nouă ședință să aprobe contractul de împrumut.

Autori: A.B.

*Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că acest �mprumut este necesar pentru proiectul privind reabilitarea sistemului de termoficare și pentru Parcul de agrement Cornișa. Luni,  consilierii locali au aprobat după mai multe discuții, contractarea unui împrumut de 42 de milioane lei, perioada de rambursare fiind de 12 ani.

 Ediulul șef al municipiului Botoșan

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 35 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 16 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°