Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că, în perioada 15 iunie - 15 septembrie, în zilele sâmbăta şi duminica, între orele 6 şi 22, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă de la intersecţia DN 7 cu DN 68A, adică de la Ilia până la intrarea în municipiul Arad.
Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile HG nr. 1777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene. Hotărârea prevede o listă extinsă de drumuri din ţară pe care vor fi aplicate restricţii similare.