Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la Palatul Victoria după Ordonanţa „85 la sută”. Ponta îl caută pe funcţionarul care l-a pus într-o "situaţie penibilă" ca să-l dea afară

Publicat in Gandul, miercuri 12 iunie 2013 ·

La o săptămână după ce Guvernul a anunţat că pune taxă de 85% doar pe salariile compensatorii ale şefilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar ordonanţa publicată în Monitorul Oficial şi intrată în vigoare acoperă integral atât sistemul de stat cât şi cel privat, premierul Victor Ponta a susţinut la începutul şedinţei de Guvern că vinovatul este la Ministerul Finanţelor. Teza lui Ponta este aceea că funcţionarul de la Finanţe ar fi modificat textul ordonanţei între şedinţa de Guvern de marţi şi momentul publicării în Monitorul Oficial, joi.

Cu această ocazie, premierul le-a cerut astfel miniştrilor să-şi "stăpânească" funcţionarii şi să îi dea afară pe cei care "se cred mai deştepţi decât Guvernul".

"Văd că adoptăm în Guvern acte normative şi la publicare se publică altfel. Vreau să trag un semnal de alarmă. Vreau să vedem care funcţionar de la Ministerul de Finanţe a încurcat lucrurile. Degeaba decidem în şedinţa de Guvern, ne conduc funcţionarii", s-a arătat nemulţumit Ponta, adăugând că "acum ne plimbăm pe la Parlament să modificăm".

Premierul s-a declarat convins că "nu este un caz izolat", ci "se întâmplă în toate ministerele. "Vreau să conduceţi ministerele, să îi supravegheaţi, să-i daţi afară pe cei care nu pun în situaţii penibile. E un lucru care se întâmplă în toate ministerele. Stăpâniţi-vă aparatele administrative", a fost mesajul lui Ponta pentru miniştri.

Cu câteva ore înainte, Victor Ponta anunţase o anchetă a Corpului de Control care să stabilească, printr-un raport, dacă responsabilul provine din Ministerul de Finanţe sau de la Secretariatul General al Guvernului

La o săptămână după ce Guvernul a anunţat că pune taxă de 85% doar pe salariile compensatorii ale şefilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar ordonanţa publicată în Monitorul Oficial şi intrată în vigoare acoperă integral

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum o ora
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Seară de poezie în Iulius Town, cu Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Răzvan Țupa și alte nume consacrate, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Încă de la inaugurare, Iulius Town a sprijinit inițiative cultural-educative, aducând programele culturale mai aproape de public. În această săptămână, în orașul de pe Bega are loc Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), iar

Crește salariul minim în România? Fostul ministru a făcut anunțul: „Vă asigur de acest lucru!”

Cancan acum 3 ore
Vești bune pentru români! Deși situația economică actuală la noi în țară nu este una tocmai bună, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat mai multe măsuri dure, salariul minim ar putea crește în curând. Un fost ministru a făcut anunțul. Află, în

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 5 ore
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 5 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

11°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°