Oferta prin care Nuclearelectrica vrea să emită şi să vândă pe bursă 10% din acţiuni va avea o structură apropiată celei prin care statul a cedat, în luna aprilie, 15% din titlurile Transgaz, preţurile de vânzare urmând să fie stabilite tot în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali, relatează Mediafax.
Acţiunile ar urma să fie împărţite în trei tranşe, din care una pentru investitorii instituţionali şi salariaţii Nuclearelectrica, iar alte două destinate investitorilor de retail, în funcţie de volumul subscrierilor.
Oferta va avea două preţuri, unul minim şi unul maxim, iar investitorii instituţionali vor fi singurii care pot plasa ordine de subscriere în acest interval, în timp ce ceilalţi investitori şi salariaţii vor fi obligaţi să subscrie doar la preţul maxim, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.
La fel ca la oferta secundară de la Transgaz, micii investitori, dar şi salariaţii vor putea cumpăra cu discount.
F. A. Oferta prin care Nuclearelectrica vrea să emită şi să vândă pe bursă 10% din acţiuni va avea o structură apropiată celei prin care statul a cedat, în luna aprilie, 15% din titlurile Transgaz, preţurile de vânzare urmând să fie stabilite tot în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali, relatează Mediafax.
Acţiunile ar urma să fie împărţite în trei tranşe, din care una pentru investitorii instituţionali şi salariaţii Nuclearelectrica, iar alte două destinate investitorilor de retail, în funcţie de volumul subscrierilor.
Oferta va avea două preţuri, unul minim şi unul maxim, iar investitorii instituţionali vor fi singurii care pot plasa ordine de subscriere în acest interval, în timp ce ceilalţi investitori şi salariaţii vor fi obligaţi să subscrie doar la preţul maxim, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.
La fel ca la oferta secundară de la Transgaz, micii investitori,