Poate e nostalgie, pur şi simplu, poate la mijloc e imposibilitatea de a ţine pasul cu timpurile, însă vreau să mai sper că şi copiii mei au şansa lor la o copilărie relativ fără griji. Dacă dorinţa de a intra în competiţie, pe care le-o inoculăm încă de mici, nu-i va atinge prea rău. Dacă neputinţa noastră, a celor mari, de a ne ţine deoparte de moda de a-i înscrie la toate cursurile şi opţionalele posibile, aproape din faşă, o putem învinge. Dacă instituţiile de învăţământ n-ar intra, la rândul lor, într-o cursă de „înarmare” cu fel de fel de instructori, profesori, antrenori personali şi de grup, pentru a face oferta cât mai atractivă. „Mami, ce e vacanţa?” a fost întrebarea care m-a transpus, în urmă cu câteva zile, într-o altă lume. Ce-o mai fi astăzi vacanţa de-abia acum văd. Prea puţin din dimineţile de răsfăţ de la bunici, prea puţin din alergatul fără griji, de dimineaţa până seara, prea puţin din călcatul desculţ în iarbă sau în colbul din mijlocul drumului, prea puţin din jocurile copilăriei, departe de televizor, calculator, tabletă... Va fi o vacanţă încărcată de „Mami trebuie să plece, dar vine peste câteva ore, voi staţi cuminţi cu tanti...!”, de „Nu, puiu’, n-ai voie în iarbă, nu e voie să călcăm pe spaţiul verde!”, şi de „Nu, nu poţi să încerci chiar tot ce vrei de pe tarabă, aşteaptă să ajungem la mamaie, să le culegi tu din pom!”, şi de „Nu te descalţi, mami, nu ştim ce poate fi în nisip!”.

Asta într-o vară normală, în care de-abia îţi permiţi, cu preţul a trei sferturi din salariu, să plăteşti pe cineva să-ţi supravegheze copilul opt ore pe zi.

Dacă eşti printre norocoşi, că ţi-ai făcut singur norocul sau cu ajutor, treci la nivelul superior, cu tabere tematice, cursuri de înot cu instructor personal, meditaţii la engleză sau germană, pentru că altfel uită copilul foarte multe într-o vară, bonă licenţiată etc. etc. Nu vorbe