Ambasada Franţei în România, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipiul Constanţa organizează cea de-a patra ediţie a Forumului Cooperării descentralizate România – Franţa, care va avea loc în perioada 13-14 iunie a.c., la Pavilionul Expoziţional din Constanţa.
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va deschide evenimentul, care va reuni aproximativ 300 de participanţi, în principal aleşi şi reprezentanţi ai comunităților locale din Franţa şi din România.
Cele trei teme principale al Forumului vor fi : dezvoltarea economică (în relaţie cu atracţiile din fiecare teritoriu şi fondurile europene), protecţia şi valorizarea patrimoniului şi coeziunea socială.
Cu această ocazie, viceprim- ministrul Liviu Dragnea şi ambasadorul Franţei în România, E.S. Philippe Gustin, vor semna Planul de Acţiune franco-român 2013 în domeniul administraţiei publice, urbanismului, locuirii, construcţiei şi patrimoniului. Totodată, E.S. Philippe Gustin va da citire şi mesajului doamnei Marylise Lebranchu, ministrul francez al reformei de stat, descentralizării şi funcţiei publice.
Informaţii suplimentare vor fi oferite presei în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media ce va avea loc mâine, cu începere de la ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa.
Ambasada Franţei în România, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipiul Constanţa organizează cea de-a patra ediţie a Forumului Cooperării descentralizate România – Franţa, care va avea loc în perioada 13-14 iunie a.c., la Pavilionul Expoziţional din Constanţa.
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va deschide evenimentul, care va reuni aproximativ 300 de partici