Situaţia devine tot mai dramatică în Turcia, unde mii de oameni s-au confruntat toată noaptea cu forţele de ordine din marile oraşe. În timp ce protestatarii aruncau cu sticle şi artificii în oamenii legii, aceştia din urmă au intervenit în forţă pentru a îi goni pe manifestanţi.
Protestele de aseară au degenerat în bătăi în plină stradă cu poliţiştii, în pofida avertizării date de prim-ministrul turc, care a declarat că nu va mai tolera manifestările violente.
Astăzi, şeful Executivului de la Ankara urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii protestatarilor, în cadrul căreia va asculta cererile acestora.
În Ankara, protestele s-au ţinut lanţ toată noaptea. Forţele de ordine s-au confruntat de câteva ori cu manifestanţii care refuzau să părăsească centrul capitalei.
Situaţia s-a agravat de la o oră la alta în Istanbul, unde forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
Manevrele de intimidare ale poliţiştilor i-au gonit pe manifestanţi, însă aceştia au recâştigat terenul pierdut în faţa oamenilor legii de mai multe ori în timpul nopţii.
Aerul a devenit greu de respirat în Istanbul din cauza lacrimogenelor, astfel că jurnaliştii au fost nevoiţi să îşi pună măşti pentru a putea relata din mijlocul incidentelor.
În timp ce prim-ministrul turc a avertizat că nu va mai fi tolerant cu violenţele comise de extremişti, guvernatorul Istanbulului a dat asigurări că oamenii legii vor interveni zi şi noapte în centrul municipalităţii.
Protestele au început pe 28 mai, când mai mulţi ecologişti au ocupat un parc din centrul Istanbulului, ultimul rămas în acest oraş, pentru a îl salva de la dispariţie. Autorităţile vor să construiască un mall, în locul acestuia.
Citeşte mai multe despre: proteste turcia pagube proteste turcia Pia