Green Horse Games, o companie care creează jocuri online şi are acţionariat 100% românesc a obţinut prima finanţare din partea investitorului român Mălin-Iulian Ştefănescu, general manager la EEU Software, care a preluat 11,5% din companie. Green Horse Games a lansat primul său joc acum o lună, Cars Cup, care poate fi jucat pe internet şi este unul de strategie de racing.
Investiţia actuală vine să susţină compania care a fost lansată de George Lemnaru pentru a dezvolta şi alte jocuri. Lemnaru este fondatorul firmei şi a început în mediul antreprenorial românesc în 2003 prin naturaplant.ro, iar apoi a continuat în 2007 prin dezvoltarea unei companii de social gaming cu 4 milioane de utilizatori, cel mai important titlu fiind Erepublik, jocul de strategie geostrategică.
Cu investiţia actuală, firma va continua să dezvolte Cars Cup, dar se va lansa şi în crearea unui nou joc. Cars Cup este cel mai recent joc realizat de Green Horse Games. A fost lansat acum o lună în varianta beta de o echipă de cinci profesionişti cu experienţă din domeniul gaming-ului. În momentul de faţă, jocul a atras 1.300 de utilizatori, dintre care aproximativ jumătate sunt activi. De asemenea, jumătate dintre jucători sunt din România.
Un joc de tip freemium
Jocul este unul de tip strategie. După autentificarea prin Facebook, ne putem înscrie într-un club auto pe care îl susţinem prin donaţii la fondul de benzină sau prin oferirea de experienţă pentru antrenament. Practic, Cars Cup oferă experienţa unui manager de curse auto, cu banii câştigaţi din curse putând să ne îmbunătăţim maşina. De asemenea, înainte de curse putem să studiem circuitul pentru a vedea pe care porţiuni să mergem cel mai bine (după un sistem de stele acordat importanţei fiecărei secţiuni de pe circuit).
Cars Cup este un joc în browser de tip freemium. “Pentru a intra în joc nu se achită nicio t