de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
12 iunie 2013 22:12
3 vizualizari
A-A+
Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă au găzduit, sâmbătă şi duminică, cea de–a XIX–a ediţie a "Serbărilor estivale ale zăpezii", cea mai inedită manifestare dedicată promovării diverselor discipline sportive, desfăşurate la limita dintre sezoanele de iarnă şi vară, pe zăpadă. În ciuda condiţiilor meteorologice instabile, cu ploaie, ceaţă şi temperaturi destul de scăzute, organizatorii au reuşit, şi de această dată, să atragă destul de mulţi participanţi, astfel încât aproape toate competiţiile şi demonstraţiile să se desfăşoare conform programului pregătit. Participanţii la serbări au fost atât sibieni, dar şi oameni din Bucureşti, judeţele Argeş şi Braşov. De asemenea, printre turiştii ce au asistat sau au participat efectiv la activităţile sportive incluse în program au fost cetăţeni din Statele Unite ale Americii, Canada, Franţa şi Germania. Participarea destul de numeroasă s–a datorat, cu siguranţă, deschiderii pentru circulaţia autovehiculelor a DN 7C– Transfăgărăşanul, pe toată lungimea sa (inclusiv a tunelului ce străpunge Masivul Făgăraş, făcând legătura între judeţele Sibiu şi Argeş).
Printre picături de ploaie şi valuri de ceaţă, "Serbările estivale ale zăpezii - 2013" au debutat la orele amiezii, în parcarea din vecinătatea tunelului de la Bâlea Lac. Aici, pe un strat consistent de zăpadă, s-au defăşurat, rând pe rând, competiţii de fotbal, volei, tras cu frânghia, tir, slalom, precum şi demonstraţii de schi, snowboarding, acrobaţii cu snowmobilul şi atv-ul, etc. A fost o atmosferă frumoasă, destinsă, plină de sportivitate, participanţii şi spectatorii gustând din plin cele întâmplate, performanţele deosebite ale jucătorilor fiind răsplătite, de fiecare dată, de urale şi aplauze.
La finalul seriei de competiţii, participanţii au poposit pentru câte