Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fetiţă de zece ani s-a aruncat de la etajul doi pentru că a vrut să zboare

Publicat in Mediafax, miercuri 12 iunie 2013 ·

O fetiţă de zece ani a căzut, miercuri, de la etajul al doilea al unui bloc din oraşul argeşean Mioveni, copila spunându-i medicului de la ambulanţă că s-a aruncat pentru că a vrut să zboare.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, copila are fracturi la piciorul stâng, este conştientă şi a fost transportată la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, medicii spunând că viaţa nu îi este pusă în pericol. O femeie a văzut-o pe fetiţă când a căzut şi a alergat la ea, iar o vecină a sunat imediat la 112.

"Eram în trecere aici la agenţie şi am auzit gălăgie, am ieşit afară, fata era deja căzută, cineva a încercat să o ridice, am stat câteva minute, am sunat la ambulanţă. Nu ştiu de ce s-a aruncat, prima dată am crezut că a căzut, dar din câte am înţeles s-a ridicat. Mama ei era foarte agitată, fetiţa era conştientă, dar avea fracturi la picior. A avut noroc că a căzut în genunchi şi mâini, nu s-a lovit la cap", a declarat Roxana Liţă, femeia care a văzut-o pe fetiţă.

Din primele declaraţii reiese că părinţii fetiţei erau acasă în momentul incidentului, dar nu au supravegheat-o şi copila a deschis geamul şi a sărit, spunându-i medicului de la ambulanţă că a vrut să zboare.

"Spre norocul ei, fetiţa era în stare bună, echilibrată hemodinamic, cu o suspiciune de fractură la glezna stângă. Am transportat-o la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. Am întrebat-o în drumul spre spital ce s-a întâmplat şi mi-a răspuns că s-a aruncat singură de la etaj pentru că a vrut să zboare. Părinţii sunt şocaţi de incident", a declarat dr. Anişoara Stancu, de la Ambulanţa Mioveni.

Fata a fost preluată de o salvare şi transportată la Spitalul de pediatrie din Piteşti.

"A fost adusă cu ambulanţa o fetiţă în vârstă de zece ani cu politraumatism prin cădere de la cinci metri, respectiv etajul al doilea, cu multiple fracturi la gambă şi la piciorul stâng, dar fără alte

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 37 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 58 minute
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 51 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 18 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°