Persoanele care merg la poliţie ca să îşi depună dosarul pentru susţinerea examenului de conducere au şansa de a da proba teoretică în aceeaşi zi, conform reglementărilor unui Ordin al ministrului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial, conform Agerpres.
Candidatul nu este obligat să susţină proba teoretică în aceeaşi zi, rămânând la latitudinea fiecăruia dacă doreşte sau nu. Potrivit aceluiaşi act normativ, mopediştii vor susţine un examen constând într-o probă teoretică şi una în poligon, în timp ce motocicliştii vor susţine, pe lângă cele două probe, şi o probă de traseu. Astfel, candidatul care conduce motocicleta este însoţit, în spate, de un instructor din cadrul şcolii de şoferi pe care a absolvit-o, iar poliţistul examinator se va afla într-o maşină a şcolii de şoferi, condusă de asemenea de un lucrător din cadrul şcolii de şoferi, şi îi va da comenzile candidatului prin mijloace radiofonice. Persoanele care au peste 16 ani şi care conduc un moped sau un triciclu au nevoie, începând din 19 ianuarie, de permis de conducere pentru categoria AM. Această măsură a fost luată de poliţişti ca urmare a faptului că numai în primele zece luni ale anului trecut, la nivel naţional, s-au înregistrat 589 de accidente grave de circulaţie produse din vina mopediştilor, ceea ce reprezintă 7,6% din totalul accidentelor. În 62 din cazuri, adică 10,5% din totalul accidentelor produse, cei care conduceau mopede se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Persoanele care merg la poliţie ca să îşi depună dosarul pentru susţinerea examenului de conducere au şansa de a da proba teoretică în aceeaşi zi, conform reglementărilor unui Ordin al ministrului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial, conform Agerpres.
Candidatul nu este obligat să susţină proba teoretică în aceeaşi zi, rămânând la latitudinea fiecăruia dacă doreşte sau nu. Potrivit ace