Elevii Liceului de Artă „Gh. Tattarescu“ s-au clasat printre primii în cadrul Concursului Naţional de Creaţie „Gh. Tattarescu“, iniţiat de profesoara Diana Rozalia Tăicuţu şi găzduit de unitatea de învăţământ din Focşani. Astfel, Loredana Palade a obţinut premiul I la secţiunea pictură. Premiul II a fost obţinut de Andra Parlog şi Ionuţ Barau, iar premiul III, tot la această secţiune, a fost obţinut de Elena Costin şi Robert Ştefănescu. La secţiunea eseu, premiul I a revenit elevei Ilinca Cercel, în vreme ce premiul II a revenit elevei Maria Smoc. Premiul III în concurs a fost acordat Ro-ssellei Răduţă. Toţi aceştia sunt elevi ai Liceului de Artă „Gh. Tattarescu“ din Focşani şi au reuşit să impresioneze juriului graţie talentului şi dăruirii de care au dat dovadă.
În cadrul Concursului Naţional de Creaţie „Gh. Tattarescu“ au fost înscrişi 54 de participanţi, cu un număr de 80 de lucrări. Printre judeţele participante se numără Brăila, Bacău, Buzău, Braşov şi Vrancea. Premierea a avut loc în data de 10 iunie, în cadrul Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” din Focşani, în prezenţa profesorilor de la catedra de Arte Vizuale. Câştigătorii au primit diplome şi premii, constând în materiale de artă, cărţi, stick-uri şi multe altele. S-au acordat în total 22 de premii.
Sponsorul acestui concurs a fost un fost elev al Liceului de Artă, care a dorit să încurajeze tinerele talente, dar şi să păstreze în memorie amintiri frumoase din anii petrecuţi în cadrul acestui liceu.
Elevii Liceului de Artă „Gh. Tattarescu“ s-au clasat printre primii în cadrul Concursului Naţional de Creaţie „Gh. Tattarescu“, iniţiat de profesoara Diana Rozalia Tăicuţu şi găzduit de unitatea de învăţământ din Focşani. Astfel, Loredana Palade a obţinut premiul I la secţiunea pictură. Premiul II a fost obţinut de Andra Parlog şi Ionuţ Barau, iar premiul III, tot la ac