Şase clădiri istorice din Timişoara, proprietate privată, printre care se află şi sediul în care funcţionează PNL, vor fi reabilitate în cadrul unui acord dintre guvernele României şi Germaniei.
Viceprimarul municipiului Timişoara, Dan Diaconu, a declarat, joi, că şase clădiri istorice din municipiu, proprietate privată, vor fi reabilitate, în cadrul unui program derulat cu sprijin financiar din partea KfW, Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei, scrie Mediafax.
"Am avut o şedinţă a comitetului director din care fac parte atât reprezentanţii Primăriei Timişoara, cât şi cei ai KfW şi consultanţi tehnici. Primăria Timişoara a semnat şase acorduri de cooperare preliminară cu asociaţiile de proprietari, pentru că este foarte important să reabilităm clădirile istorice din Timişoara. Programul se adresează în principal asociaţiilor de proprietari care au apartamente în zona istorică a Timişoarei. Acordurile preliminare înseamnă intrarea în program a respectivelor asociaţii de proprietari, urmând o perioadă de verificare tehnică şi de evaluare a clădirilor, de către experţi", a declarat viceprimarul.
Printre cele şase imobile, vechi de aproximativ o sută de ani, se numără şi cel de pe strada Gheorghe Lazăr, nr.1, în care se află sediul PNL Timiş. Viceprimarul Dan Diaconu a spus că respectiva construcţie apare pe listă deoarece în acest caz există deja un proiect tehnic pentru reabilitare.
"Este o casă extrem de valoroasă architectonic în care funcţionează, la parter, şi sediul PNL Timiş, însă este pe această primă listă pentru că imobilul de pe Gheorghe Lazăr nr. 1 are un proiect tehnic de reabilitare, care a fost realizat pe banii tuturor proprietarilor, inclusiv ai PNL (...). Este un proiect realizat de acum doi ani, practic modificările la acel proiect vor fi minore, ca atare este o clădire avansată din punct de vedere al