Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
LIVIU IOLU: O clasă politică la căruţa lui ”traianbăsescu” (Adevărul)
"Mai multe straturi de PSD-işti, de la Adrian Năstase la Mircea Geoană şi apoi la Victor Ponta, s-au luptat şi se mai luptă cu traianbăsescu. Mai multe garnituri de conducere liberale, de la echipa lui Călin Popescu Tăriceanu la cea a lui Crin Antonescu s-au luptat şi se tot luptă cu acelaşi traianbăsescu. Cu el se mai luptă de ceva vreme şi Vasile Blaga (şi nu doar din momentul în care a devenit preşedinte al PDL). De ochii lumii şi, poate de frică, l-a susţinut în timpul Referendumului de suspendare din funcţie din 2012. De fapt este unul dintre adversarii lui traianbăsescu de mai multă vreme. Iată cum, la o primă enumerare, socotim multe generaţii de politicieni care se tot luptă, se-nfoaie şi, într-un final, rămân tot în siajul actualului preşedinte care predă lecţii politice pe viu, după cum a fost cazul în ziua de marţi, 11 iunie."
ION CRISTOIU: S-a trezit Traian Băsescu din somnul dulce al Coabitării?! (Evenimentul Zilei)
"Marţi seara, la 19, ora prime-time-ului pe vremea cînd nu existau televiziunile de ştiri ( acum, graţie acestora, toată ziua e prime-time, chiar şi la miezul nopţii, cînd pînă şi păsările dorm „în codrul des“, Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă despre Procesul de Revizuire a Constituţiei. După ce, folosind prilejul instalării celor trei noi judecători la Curtea Constituţională, preşedintele criticase noua Constituţie, ca fiind prea stufoasă, menită să complice şi nu să simplifice funcţionarea statului român, marţi seara, a atacat-o, pentru că nu respectă voinţa populară din 22 noiembrie 2009. Să reamintim că în 22 noiembrie 2009, prin Referendum validat de Cu