Mai marii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei au facut recent un apel privind consolidarea statutului traditional al familiei si al casatoriei. Desi initial s-a dorit modificarea textului din Constitutie legat de casatorie si a sintagmei "casatoria dintre soti" cu "casatoria liber consimtita dintre un barbat si o femeie", lucrurile stau cu totul altfel. De altfel, si Patriarhia s-a aratat nemultumita ca noua sintagma nu a fost acceptata. "In acest context, ne declaram îngrijorati de respingerea, de catre aceasta comisie, a unei astfel de clarificari, absolut necesare în contextul lumii de azi, cu atât mai mult cu cât, anterior, aceiasi membri votasera pentru o astfel de definitie. Acceptând actuala formula din Constitutie, aceasta ar putea deschide perspectiva legiferarii casatoriilor între persoanele de acelasi sex. Notiunea de soti, care apare acum în definirea constitutionala a casatoriei, lasa deschisa, din pacate, aceasta posibilitate", sustin reprezentantii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Capii Bisericii din Moldova sustin ca o asemenea sintagma poate duce la depravarea familiei. "În slujirea noastra de pastori ai poporului lui Dumnezeu din Moldova, nu putem tacea si ramâne indiferenti fata de perspectiva unei mari decaderi, aceea de a strica rostul fiintial al omului de a se uni, barbat si femeie, în sfânta taina a casatoriei. Totodata, îndemnam la veghe, în duh de rugaciune si de marturisire, fata de un proces mereu crescând de pagânizare a societatii, având ca reper valori asa zis a fi moderne, superioare", mai arata cei de la Mitropolia Moldovei.
Mai marii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei au facut recent un apel privind consolidarea statutului traditional al familiei si al casatoriei. Desi initial s-a dorit modificarea textului din Constitutie legat de casatorie si a sintagmei "casatoria dintre soti" cu "casatoria liber consimtita dintre un barbat s