Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La patroni noi, conducere şi obiective noi

Publicat in Pro Sport, joi 13 iunie 2013 · ·

*Nicolae Cristescu a decis ieri cine va face parte din organigrama clubului din sezonul viitor. Obiectivele Rapidului: promovarea imediată şi campionatul peste trei ani

*Sichitiu va fi preşedinte, Manea, director de imagine, iar media salarială va fi de 3.000 de euro pe lună

*Marian Rada a fost anunţat de noul patron că va continua pe banca tehnică a Rapidului

După ce s-a înţeles marţi seara cu George Copos, Nicolae Cristescu a trecut la fapte. Omul de afaceri s-a văzut ieri cu oamenii pe care vrea să-i coopteze în echipa de conducere. La discuţii au fost invitaţi Grigore Sichitiu, Nicolae Manea şi Marian Rada, iar subiectul principal al dialogului de două ore a fost strategia pe care Rapid o va aborda pentru sezonul viitor. Preşedinte executiv al Rapidului va fi Grigore Sichitiu, care se va ocupa de tot ce înseamnă administrarea clubului. Fostul colaborator al lui Mircea Lucescu a ocupat şi în trecut mai multe posturi de conducere în Giuleşti, fiind cel care i-a adus la club pe Daniel Pancu, Bogdan Lobonţ, Lucian Marinescu ori Daniel Niculae. Nicolae Manea va face parte şi el din noua conducere, fiind noul director de imagine al grupării feroviare. Tot la întâlnirea de ieri s-a hotărât ca, pentru noul sezon, să se plătească contracte între două şi trei mii de euro pe lună, plus un bonus consistent în cazul în care se va obţine promovarea în primul an. Din actualul lot vor fi lasaţi să plece jucătorii cu salarii mari printre care: Ovidiu Herea, Nicolae Grigore, Ştefan Grigorie, Cristian Oros şi Octavian Abrudan, urmând a fi păstraţi doar tinerii care au jucat sezonul trecut, plus Daniel Pancu.

Rada va rămâne şi în Liga a doua

Nicolae Cristescu l-a anunţat pe Marian Rada că va fi în continuare antrenorul Rapidului. Acesta va avea acelaşi staff pe care l-a avut în returul campionatului trecut, fiind păstraţi si secunzii Flori

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 55 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 25 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum 50 minute
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 38 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum 2 ore
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°