Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iesenii nu mai fac nunta la restaurant din cauza crizei economice

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 13 iunie 2013 ·

Desi sezonul nuntilor a inceput de ceva timp, restaurantele din Iasi duc lipsa de clienti. Astfel, daca in anii trecuti se ocupau toate salile disponibile din aproape toate localurile din judet, in acest an, viitorii miri au renuntat la mult visata petrecere si au amanat evenimentul pentru anul viitor sau peste cativa ani, pana trece criza. Astfel, masa, dansul si felicitarile mai pot astepta, iar evenimentele de acest tip se anuleaza pe banda rulanta, pentru ca tot mai multi tineri au ramas fara bani si nici parintii nu mai au cum sa-i ajute. Reprezentantii restaurantelor din Iasi sustin ca in acest an, a scazut simtitor numarul rezervarilor pentru inchirierea salii, reducandu-se chiar la jumatate. De asemenea, solicitarile din partea clientilor care au vrut sa se intereseze de preturi si alte detalii referitoare la acest eveniment au fost micsorate simtitor. Doar cei care aveau rezervari facute in urma cu un an sau doi au mai onorat contractele, dar si cei care s-au hotarat cu cateva luni inainte de venirea sezonului estival sa faca nunta. "Sunt inchirieri sporadice, spontane, care se anunta cu o luna inainte. Probabil o sa avem rezervari cat este sezonul nuntilor, dar piata e in scadere si nu se mai incheie prea multe contracte. Inchiriaza dintre cei care au fost plecati in strainatate si vor acum sa faca nunta", a spus administratorul restaurantului Casa Boiereasca. Cei care au vrut insa o nunta in luna august nu au mai gasit locuri libere, pentru ca s-au facut rezervari pentru aceasta perioada. Astfel, pentru perioadele dinainte sau dupa luna august se mai gasesc locuri libere, pe ici pe colo. Pentru asta insa trebuie sa achitati un avans de cateva mii de lei inainte, intre 2.000 si 3.000. "Daca doriti sa va faceti rezervare, in luna august este plin, iar in septembrie mai este liber pe data de 7 si 14. Pentru a afla mai multe, veniti sa discutam despre avans si

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 27 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°