În contextul economic actual din România, numeroase societăţi se închid pur şi simplu pentru că sunt în imposibilitatea de a face faţă crizei. Adesea, cauza pentru acest eşec este legată de întârzieri în efectuarea plăţilor de către clienţi. Acest lucru se aplică cu precădere în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii care nu au resurse pentru a gestiona întârzierile constante la plată de la clienţii acestora. O întârziere în îndeplinirea obligaţiilor comerciale generează consecinţe din ce în ce mai mari şi daune colaterale care iniţiază un lanţ de evenimente negative; situaţia nefavorabilă a unui client duce la falimentul distribuitorului care duce la falimentul fabricantului, care la rândul său duce la falimentul producătorului de materii prime, şi aşa mai departe. Astfel, o situaţie de întârziere poate afecta întregul mediu economic al naţiunii. Din moment ce aceasta a devenit o problemă reală la nivelul Uniunii Europene („UE”) care generează numeroase situaţii de intrare în faliment, UE a decis să ia măsuri şi să creeze instrumentele necesare pentru a diminua considerabil practicile de întârziere în efectuarea plăţilor. În special, aceasta încearcă să sprijine companiile străine care doresc să îşi exercite drepturile împotriva societăţilor înfiinţate în alte state membre, deoarece societăţile care vând în afara graniţelor sunt deosebit de vulnerabile.

În România, problema întârzierii în efectuarea plăţilor este şi mai pregnantă. Se intensifică o tendinţă în rândul patronilor de a întârzia obligaţiile lor de plată prin găsirea unor soluţii legale de a le suspenda sau chiar de a le elimina prin instituirea procedurilor de faliment şi reorganizare. Această cultură a plăţilor întârziate trebuie să se încheie astfel încât economia să poată înflori din nou. Noile acte legislative adoptate de UE şi planurile de acţiune pentru diseminarea noilor prevederi au d