Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: UDMR vrea o sancţiune împotriva fotbalului românesc. Miza e meciul cu Ungaria

Publicat in Mediafax, joi 13 iunie 2013 · ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că UDMR încearcă să obţină la FIFA o sancţiune împotriva fotbalului românesc, precizând că miza este în proporţie de sută la sută meciul direct cu Ungaria, din preliminariile CM 2012.

Întrebat dacă UDMR a trimis la FIFA o nouă scrisoare, în care sunt semnalate manifestări cu caracter rasist ale fanilor la meciul amical România - Trinidad Tobago, oficialul FRF a afirmat că nu are cunoştinţă de un astfel de demers, dar în acelaşi timp a menţionat că implicarea politicului în fotbal nu este normală.

"Nu ştiu de un astfel de demers, dar e vorba din punctul meu de vedere de un exces al reprezentanţilor UDMR. Se încearcă obţinerea unei sancţiuni împotriva fotbalului românesc, ceea ce nu cred că este corect. Nu este corect pentru că ei trăiesc pe acest teritoriu, aici au făcut afacerile, aici au tăiat pădurile şi mănâncă mâncare românească. Cred că ar trebui să fie mai atenţi cu ceea ce fac. E un risc pe care şi-l asumă. Dacă fac acest lucru, FIFA va deschide o nouă anchetă, pentru că e a doua oară. Nu ne ajunge că suntem cum suntem la ora actuală, mai intervine şi politicul acum. Este vorba numai de politic. Asta este. Sută la sută miza este meciul direct cu Ungaria. Ştim care e comportamentul unora dintre politicienii UDMR. E un risc pe care şi-l asumă atât personajul în discuţie cât şi inistituţia", a spus Mircea Sandu, pentru MEDIAFAX.

Sandu crede că instituţiile statului ar trebui să ancheteze şi "tăierea pădurilor", nu numai cazuri din fotbal. Cu toate acestea, şeful de la Casa Fotbalului a adăugat că oamenii politici nu pot strica "relaţia excelentă" dintre federaţia română şi cea maghiară. "Nu a scris nimeni despre scandări rasiste la acel meci, nu a fost nicio reacţie. Sunt opt zile de atunci, nu a scris nimeni nimic. Este exact ceea ce intuiesc. E o acţiune a politicienilor

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Peste 1.500 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Care sunt zonele afectate de lucrări la rețeaua termică

Adevarul acum 11 minute
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

România, sub cupolă de foc! COD ROȘU de caniculă: temperaturi de peste 41 de grade la umbră

Cancan acum 11 minute
România, sub un nou val de căldură! Temperaturi extreme, nopți tropicale și furtuni izolate în perioada 21–28 iulie. Iată județele vizate! Un nou episod de caniculă lovește România în ultima decadă a lunii iulie, cu temperaturi care vor urca frecven

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 51 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°