Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict între vecini, pe strada Albinelor. Vezi de ce a fost solicitată intervenția Poliției locale

Publicat in Ora de Timis, joi 13 iunie 2013 ·

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în cursul după-amiezii de ieri, la un imobil de pe str. Albinelor nr. 57, ca urmare a sesizărilor venite din partea vecinilor locației respective.

Șase vecini care locuiesc lângă, dar și în apropierea casei de la nr. 57 au semnat o sesizare prin care solicită sprijinul Poliției Locale pentru luarea de măsuri în cazul familiei care crește la adresa menționată un număr mare de câini. Animalele latră permanent, fac gălăgie, mizerie, iar mirosul, în special în perioada sezonului cald, este greu de suportat.

În primă fază, proprietarii câinilor au fost avertizați în scris conform HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009, pentru neindividualizarea animalelor de către deținători prin microcipare și neînregistrarea lor în Registrul animalelor de companie. Mai mult decât atât animalele nu sunt ținute într-un țarc prin care să se respecte distanța de minim 10 metri față de geamurile imobilelor învecinate. La prima invitație a proprietarei câinilor la sediul Poliției Locale, aceasta a prezentat carnete de sănătate pentru trei dintre câini, deși în curte numărul acestora este cel puțin triplu. În această situație, la verificarea efectuată ieri, după ce vecinii au depus o nouă sesizare, proprietarii animalelor au fost chemați din nou pentru a prezenta documentele pentru toți câinii, în caz de neprezentare urmând a fi sancționați. De asemenea, pentru remedierea situației se va solicita și sprijinul altor instituții cu care Poliția Locală colaborează, mai exact al Direcției Sanitar Veterinare și al Gărzii de Mediu, cu atât mai mult cu cât în zonă este permament o stare conflictuală generată de deținerea numărului mare de câini. Acesta nu este singurul caz de acest gen, la Poliția Locală fiind înregistrate tot mai multe sesizări de la cetățeni privind numărul mare de animale de comp

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 27 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 20 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 34 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°