Foştii profesori şi învăţători au avut ocazia să vadă condiţiile în care predau actualele cadre didactice Şcoala din comună ş-a deschis ieri porţile pentru a fi vizitată de cei care au predat în descursul timpului elevilor din localitate Fostele şi actualele cadre didactice din Garoafa au fost ieri în centrul atenţiei la evenimentul “Sărbătoare la mare” organizat la şcoala din localitate.
Manifestarea este la prima ediţie de acest gen şi, foarte posibil, va fi organizată şi în anii următori. Cu această ocazie, Şcoala Garoafa şi-a deschis porţile în faţa fostelor cadre didactice, pentru a arăta condiţiile în care învaţă elevii în prezent. Unitatea şcolară, care poartă numele învăţătorului Emil Atanasiu, a fost modernizată cu fonduri europene în anul 2005, iar actualmente este condusă de directorul Fănica David, care a făcut oficiile de gazdă. Pe langă cei care au predat în decursul anilor la şcoală, a fost invitat şi profesorul Cezar Cherciu, cel care a scris monografia localităţii. După vizitarea şcolii, evenimentul a continuat la Căminul Cultural, unde a avut loc un moment în care învăţătoarea Georgeta Burduşa şi-a luat rămas bun de la colegi, odată cu ieşirea la pensie. De altfel, aceasta a avut iniţiativa organizării manifestării dedicată cadrelor didactice. Invitaţii au asistat la mai multe momente artistice susţinute de elevi. În şcoală este o formaţie de muzică folk, dar şi una de muzică populară şi dans sportiv. “Acest eveniment este un început şi sperăm că va deveni o tradiţie, mai ales că dna Georgeta Burduşa a promis că ne va ajuta în continuare”, a declarat primarul Gheorghe Maghiaru, care a sprijinit organizarea manifestării. (Mihai BOICU)
Foştii profesori şi învăţători au avut ocazia să vadă condiţiile în care predau actualele cadre didactice Şcoala din comună ş-a deschis ieri porţile pentru a fi vizitată de cei care au predat în descursul tim