Dracul, când vrea să ia minţile cuiva, îi dă ambiţie şi îi cântă la ureche un cântec despre cât de potrivit este pentru funcţia de Dumnezeu.

Din când în când, ca să nu uite cât de tare este, îi mai cântă „ai mei, ai mei, ai mei, ai mei, ai mei n-au avut habar, cât de sus, cât de sus, cât de sus, cât de sus, cât de sus pot eu să sar” şi uite aşa ajunge omul prim ministru. Mai întâi trebuie să semneze înţelegeri, acte de coabitare, acorduri secrete sau nesecrete cu toţi cei care îl pot ajuta cu ceva, oricât ar fi, chiar şi cu un şut în cur, dacă asta înseamnă un pas înainte, pe drumul devenirii. Nimeni nu trebuie exclus de aici, se aplică principiul nediscriminării, deci se semnează acorduri, se fac promisiuni, se bate palma cu toţi, indiferent de rasă, origini sociale, sex, religie, culoare politică, naţionalitate, caracter, principii, doctrină, idealuri. Toţi sunt buni, cu toţi te faci frate, că doar este un obicei tradiţional nu ?

După ce a ajuns unde voia, trebuie să facă dovada cumetriei cu Scaraoţki şi să lovească în cei care l-au sprijinit. Nu chiar toţi, ci doar cei de care nu mai are nevoie. Unul câte unul sunt lăsaţi, abandonaţi, loviţi, scoşi de la suflet, scoşi din circuit, băgaţi în puşcărie, sinucişi, urmăriţi de DNA, ameninţaţi, sărăciţi, li se ia tot şi sunt aduşi în situaţia să mulţumească dacă sunt lăsaţi în viaţă, sau să promită că nu mai au nici o pretenţie, numai să li se lase familia în pace. Se fac acum alte legăminte, alte acorduri cu cei care îl ajută să rămână unde este şi aici nu trebuie precupeţit nici un efort. Oferă tot ce i se cere, că doar nu dă din buzunarul lui, la unii arhivele naţionale, la alţii pădurile, la alţii bisericile şi clădirile, la alţii câte o regiune două, apoi istoria, la unii Bucegii, la alţii Dobrogea şi munţii Buzăului, iar la alţii li se şterg datoriile de război şi li se dau înapoi pământurile co