Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compromiterea modificării Constituției va fi noul proiect al Președintelui

Publicat in Ziua Constanta, joi 13 iunie 2013 ·

Declarațiile Președintelui cu privire la modificarea Constituției și organizarea unui referendum de marți seară au adus în discuție necesitatea implementării unui cadru legislativ corect și democratic fără populism și declarații mincinoase.

USL urmărește dezvoltarea economică și socială a statului român și nu dorește compromiterea proiectelor de atragere în România a fondurile europene, pe care Bruxelles-ul ni le pune la dispoziție. Coaliția de guvernare social – liberală și-a propus încă din februarie 2011 un program pe termen mediu și lung prin care să câștige alegerile locale și generale, să modifice Constituția și să ducă la bun sfârșit proiectul regionalizării, măsură strâns legată de aducerea banilor europeni în țară. În aceste condiții discuția de marți cu privire la referendum este o temă falsă care nu face decât să distragă atenția de la proiectele cu adevărat importante propuse de USL, menite să combată sărăcia și corupția din România.

Lucrările în cadrul Comisiei de specialitate a Parlamentului, în fruntea căreia se află președintele PNL Crin Antonescu, demonstrează că procesul de revizuire a Legii fundamentale este unul transparent și legal. Deciziile au fost luate cu unanimitate sau cu majoritatea voturilor de către membrii Comisiei și urmăresc respectarea drepturile şi libertăţile cetățeanului, cât și consolidarea statutului acestuia în raport cu statul român.

Țara are nevoie de bani pentru dezvoltare iar acest lucru se poate realiza numai datorită procesului de regionalizare prin care se va reîmpărții administrativ întregul teritoriu al României și se va diminua aparatul birocratic actual.

Regionalizarea este necesară pentru atragerea fondurile europene în proiecte de mare anvergură vizând turismul, dezvoltarea agricolă sau transporturile. Pentru USL acest lucru este deosebit de important deoarece furnizează locuri noi de muncă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°