CNA a amânat pentru data de 20 iunie luarea unei decizii privind modul în care a fost prezentat în programele de ştiri şi dezbateri de la Antena 3, România TV, B1 TV, Realitatea TV, Digi 24 şi Naşul TV cazul arestării directorului Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de şantaj.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a mai amânat o dată, în şedinţa din 6 iunie, luarea unei decizii în cazul Sorin Alexandrescu. Atunci au fost analizate numai emisiunile de ştiri şi dezbateri difuzate la Antena 3 şi România TV, în perioada 30 mai - 4 iunie, care au prezentat cazul directorului Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, cercetat în dosarul în care este acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei.
La momentul respectiv, niciuna dintre propunerile făcute - întreruperea emisiei obişnuite a Antena 3 şi România TV timp de zece minute (propusă de Laura Georgescu, preşedintele CNA) şi o amendă de câte 100.000 de lei pentru fiecare televiziune (Radu Călin Cristea) - nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.
În şedinţa de joi, 13 iunie, membrii CNA au vizionat şi emisiunile de ştiri şi dezbateri de la B1 TV şi Realitatea TV în care a fost abordat cazul Sorin Alexandrescu.
Membrii CNA nu au reuşit însă să depăşească stadiul discuţiilor procedurale, fapt pentru care nu au reuşit să mai propună nicio sancţiune pentru B1 TV şi Realitatea TV.
Spiritele s-au încins în momentul în care Narcisa Iorga, membru al CNA, a propus amânarea discutării subiectului până pe 20 iunie, pentru ca membrii Consiliului să analizeze şi modul în care a fost reflectat cazul Sorin Alexandrescu la Digi 24, televiziunea de ştiri a companiei de telecomunicaţii RCS&RDS. Iorga şi-a motivat propunerea spunând că doreşte să îşi facă o "imagine de ansamblu" a modului în care a fost tratat acest subiect la televiziunile de ştiri.
În a