Medicul Teofil Lungu, şeful Clincii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, a operat 5.000 de persoane. După ani de zile de muncă, ştie cine sunt adevăraţii eroi.
Lung a descris la Realitatea TV Cluj unul dintre episoadele care, doctor oncolog fiind, l-au impresionat cel mai mult. "Într-o dimineaţă la vizită am intrat într-un salon şi am văzut un tânăr cu handicap, ca un pachet, îndoit în 3; n-am văzut în viaţa mea aşa ceva", a povestit Lung. "Avea tetraplezie, picioarele erau pe orizontală, trunchiul-invers, capul stătea în altă poziţie. Mi s-a prezentat, avea 24 ani. Mama era lângă el şi zâmbea. M-a impresionat. Această mamă e o eroină. De 24 de ani era eroină. 24 de ore, 365 zile. Ăsta e un tip de erou, e eroul zilnic, care aparent nu face minuni, dar se dăruieşte şi se jertfeşte. Sunt părinţi cu copii cu dificultăţi foarte mari şi sunt secundă după secundă lângă ei. Eu îi consider nişte eroi".
Azi se sărbătoreşte, în România, Ziua Eroilor. Lung, alături de antrenorul lotului de judo al României Florin Bercean, au vorbit în platoul emisiunii "Clujul în realitate" care sunt adevăraţii eroi ai zilei.