Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disperare pe Libertăţii: mai mulţi localnici vor să-şi vândă casele din cauză că sunt inundaţi cu dejecţii

Publicat in Glasul Aradului, joi 13 iunie 2013 ·

Viaţa mai multor arădeni care locuiesc pe strada Libertăţii a devenit un calvar, din cauza dejecţiilor care le intră în curţi şi în case ori de câte ori vine o ploaie mai serioasă. Motivul? Reţeaua de canalizare a fost construită de o asemenea manieră, încât produce doar necazuri. Nicolae Orban locuieşte la numărul 2 B. Acesta povesteşte că după introducerea canalizării a fost nevoit să îşi părăsească locul de muncă, pentru că trebuie să fie acasă să dea drumul la pompe de fiecare dată când plouă. „Sunt pur şi simplu disperat. Încep să tremur ori de câte ori plouă, iar noaptea nu putem dormi. Nici la serviciu nu mai pot merge de doi ani şi jumătate, că nu mă angajează nimeni dacă plec acasă când plouă. Voi ajunge să îmi fac singur dreptate dacă nu se rezolvă problema. Până să se facă canalizarea, la noi în curte se scurgea doar apa pluvială de pe stradă. Acum refulează şi canalizarea menajeră şi mă trezesc cu dejecţiile tuturor la mine în curte. Am investit o grămadă de bani în casa asta, am izolat fundaţia, să nu se mai infiltreze apă prin ea, dar degeaba. Pentru a mă feri pe cât posibil de apă şi dejecţii, am pregătit câţiva saci de nisip”, susţine Nicolae Orban. Din cauza inundaţiilor, acesta şi-a scos casa la vânzare. „De fiecare dată când plouă, apa trece peste bordurile de la drum. Am scos casa la vânzare, că nu mai pot rezista. Vreau însă să se rezolve problema. Cei de la Primărie nu ne-au ajutat cu nimic, în ciuda tuturor sesizărilor pe care le-am făcut. Singurul care a încercat să facă ceva a fost domnul Ţiţirigă, dar ceea ce a reuşit să facă a fost doar o soluţie de moment. Nici pe el nu-l putem suna tot timpul”, a mai spus bărbatul.

Duşi cu vorba de angajaţii Primăriei

Maria Dâmb, o altă locatară de pe strada Libertăţii, susţine că a fost dusă cu vorba de angajaţii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei. „În urmă cu câţiva ani am avut curt

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°